Daca mergeti la Istanbul...

Ideal ar fi sa alegeti o perioada in care nu e in desfasurare nici o revolutie, fie ea cat de mica. Nu de alta, dar s-ar putea sa va incurce putin planurile.
Intamplarea face ca m-am nimerit in Istanbul, fost Constantinopole, vorba cantecului, zilele trecute. Mai mult, de parca as fi urmat constiincios legile lui Murphy, am ajuns fara sa vreau taman in mijlocul protestatarilor, chiar pe la ceasul la care aveau prima confruntare mai serioasa cu politia. Sigur ca o doza de adrenalina poate face bine din cand in cand, dar asta m-a luat putin pe neasteptate. Viata bate filmul, fara indoiala. Imaginati-va ca pe la 10 dimineata, proaspat picati in tavalugul de arome, culori, sunete, intr-un exploziv furnicar care este acest surprinzator oras, va delectati cu un mic dejun turcesc pe o terasa in coltul Pietei Taxim. Nimic nu pare sa tulbure o dimineata perfecta, cu ceai tare servit in paharute de sticla, placinta cu branza in 1001 de foi ca de matase si dulceturi fistichii. In piata, turisti, localnici, tarabele cu porumb copt si pepene rosu proaspat taiat, pitorestii vanzatori de covrigi cu susan, aglomeratie, dar nu haos. Imaginati-va apoi ca dupa doar cateva ore, in aceeasi piata in care va intoarceti de pe un alt mal al Bosforului, mai batran, aerul devine irespirabil din cauza gazelor lacrimogene si dintr-o data sunteti prizonier intr-o cladire in care v-ati refugiat cu multimea care fuge din calea politistilor un pic prea zelosi, fara sa pricepeti mai nimic din ceea ce se intampla. Toata lumea vorbeste precipitat intr-o limba necunoscuta, cineva pare ca tipa dupa ajutor, ochii si gatul ustura, batistele sau esarfele transformate in masti nu par sa fie de mare ajutor, dar mai rau decat toate este faptul ca nu intelegeti. Nimic.
Momentul de panica maxima odata trecut, lucrurile incep sa prinda contur. Si oamenii din jur. Sunt foarte tineri, poate 18, poate 20 de ani. Arata ok, nu par genul care vine la protest pentru ca poate fi rost de bataie. Intr-o engleza aproximativa iti explica motivul prezentei lor acolo. Apara un parc. Sunt apolitici. In zilele urmatoare motivul avea sa devina pretext, cand se ingroasa randurile si gluma. Dar pana atunci mai este…
Dupa ce am iesit din zona de conflict si am dat de aer si am putut respira si gandi limpede, dar mai ales acum, cand deja sunt departe de toate intamplarile din zilele petrecute la Istanbul, in mintea mea se ordoneaza cateva concluzii.
Mai intai, ca asa neplacuta uneori cum e starea de fapt de la noi de-acasa, suntem norocosi sa traim intr-o lume aproape normala. Poate suna ciudat, dar ma bucur ca sunt atat de naiva incat sa fiu luata complet pe nepregatite de o astfel de situatie, ca nu am exercitiul crizelor de acest gen, ca ma sperie si ca nu reactionez cu sange rece cand vad oameni fugind pe strada din calea politiei, ca e prima oara cand am dat nas in nas cu gazele iritante si cu panica pe care o genereaza. In zilele urmatoare am avut ocazia sa discut cu oameni de acolo, mai tineri sau mai batrani, mai implicati sau pur si simplu indiferenti. Mi-a fost clar ca lupta aceea este doar a lor si ca sunt un simplu spectator care nici macar nu poate da dreptate unei tabere sau alteia. Am vazut multimi adunandu-se, oameni scandand si aplaudand, umpland strazi si apoi retragandu-se ca un flux si reflux, in timp ce viata a continuat pe alocuri nestingherita.
Am vazut putin cum a relatat presa evenimentele din Istanbul. Desi mai seducator a fost tabloul real, care se contura la doi pasi. Realitatea este relativa. La televizor arata ca la razboi. E drept ca noaptea auzeam de la geamul camerei de hotel protestatarii tipand pe strazile din jurul pietei, ca incepusera sa apara si figuri mai putin pasnice printre cei care participau la demonstratie, care nu au ratat ocazia sa devasteze cateva magazine nefericit amplasate in calea lor, ca la sectia de politie din apropierea hotelului masinile blindate erau incarcate cu apa pentru tunuri. Dar in aceeasi masura, trebuie sa spun ca diminetile erau aproape firesti, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, seara, terasele, turistice sau nu, erau pline ochi, chiar si acolo, in zona tensionata din Taxim, pescarii de pe Podul Galata nu si-au parasit nici o secunda unditele intinse, iar in zona centrului istoric (cu moscheile, bazarurile si muzeele sale), lumea nu parea deranjata de nimic din ceea ce se petrecea la o aruncatura de bat. Asta probabil ca nu o sa se vada niciodata la TV.
Daca ajungeti totusi la Istanbul si totul este linistit, sfatul meu este sa faceti in prima zi o plimbare cu vaporul pe Bosfor. Pe mine m-a uimit cat de mare este orasul. Cred ca nici o secunda nu am avut reprezentarea reala a dimensiunilor sale pana cand nu l-am vazut de pe apa. Din fiecare loc in care am fost pana acum imi amintesc mai degraba senzatia pe care am trait-o acolo si cu ce sentimente am ramas decat locuri sau fapte concrete. La Istanbul am simtit mai acut ca oriunde amestecul eterogen in orice privinta. Populatie, religii, mancare, moda, obiceiuri, stil, cu un picior intr-o barca si cu unul in alta, asa cum se infatiseaza si cele doua maluri, european si asiatic, ale orasului. E un amestec obositor, dar fascinant in acelasi timp. M-am simtit in Europa si in acelasi timp la mii de ani lumina de ea, crestina si musulmana in aceeasi masura, cu val sau complet si sfidator dezgolita, sedusa si in acelasi timp dezgustata de intensitatea unei metropole greu de pozitionat. Din ce am apucat sa vad, cred ca Hagia Sofia ilustreaza cel mai bine esenta Istanbulului. Din inaltimea unei cupole te vegheaza o Marie bizantina, in alta se imbina minunatele simboluri musulmane, totul este intr-o reconstructie si refacere permanente, iar in timp ce inaltimile ceresti sunt disputate de un (Dumne)zeu sau altul, pamantul este al multimilor, amestec de graiuri si obiceiuri, amalgam care ameteste si intriga in acelasi timp. Ca intr-un vartej de nisip m-am simtit la Istanbul, iar eu un mic graunte aruncat in valtoarea fara inceput si sfarsit.
Daca alegeti Istanbul ca pe una dintre destinatiile de calatorie, luati-va timp pentru el. Sigur ca daca vreti sa bifati obiectivele turistice, nu e mare lucru. Dar cred ca la Istanbul merita sa va retrageti o clipa din calea lumii, cu o cafea turceasca si sa gustati iuresul acela de pe margine, nu din interiorul sau. Luati-va timp sa va uitati la cei care intra sa se roage in Moscheea Albastra, nu la vizitatori, si care isi spala cu credinta mainile si picioarele inainte de a pasi inauntru, la figurile innegrite de soare ale vanzatorilor ambulanti, care isi poarta marfa pe niste tavi uriase pe cap, ca pe turbane stilizate, la valurile negre ale femeilor ascunse privirilor curioase, carora li se zaresc doar ochii si, daca aveti noroc, uneori niste pantofi foarte la moda, cu toc inalt, la gradinile de legume din jurul zidurilor vechi ale cetatii, unde par sa plesneasca de sanatate rosii zemoase si verdeturi felurite, la fructele de rodii, bine coapte, care te imbie pretutindeni. Luati-va timp sa iesiti din Bazarul de mirodenii, unde e drept ca sunt toate aromele si culorile frumos aliniate, dar unde si preturile sunt pe masura, si cautati o piata locala, inghesuita pe o strada intre blocuri, cu tarabe impovizate si in care negustorii isi lauda marfa din toti rarunchii, si unde iti vine sa musti din toate cele, sa ochiti vanzatorul de inghetata cu fes si mustatile frumos rasucite, sa atingeti piatra coloanelor din basilica Cistern, incercand sa-i deslusiti istoria tocita, scrisa fara cuvinte adanc in ele.
Sunt multe de vazut si de experimentat la Istanbul, gata sa te primeasca si sa te piarda intr-o clipa. Sunt la fel de multe de povestit, ca despre fiecare loc in care am ajuns. Este un oras care nu se termina niciodata. Nu doarme, nu oboseste, nu sta locului, nu se opreste. Nici macar cand este revolutie…