Despre Khaled Hosseini am aflat absolut intamplator citind o recenzie de carte. La vremea aceea “Vanatorii de zmeie” nu mai era de gasit in Bucuresti. Era cartea pe care mi-o doream, motivata fiind de ceea ce auzisem despre scriitor. Intre timp am gasit “Splendida cetate a celor o mie de sori”, o carte pe care am trait-o, nu am citit-o. Dar inca nici un zmeu pe noptiera mea. In cautarile mele am descoperit ca povestea se ecranizase si ca exista un film cu acelasi titlu (“The Kite Runners”). De obicei, atunci cand am la indemana ambele variante, cartea si filmul, caut sa citesc cartea mai intai, ca sa nu fiu tentata, odata aflata povestea, sa renunt. Mai ales ca e un exercitiu minunat de imaginatie sa-ti faci propria ecranizare in minte, sa-ti distribui actorii preferati in roluri, sa ridici decoruri si sa-ti mai dai si un premiu la sfarsit pentru asta, nu?
De data asta insa, pentru ca-mi placuse atat de mult “Splendida cetate…” si pentru ca nu am mai avut rabdare, am dat play si m-am lasat din nou purtata in poveste. Marturisesc ca am o curiozitate aparte fata de tot ceea ce este legat de situatia din Afghanistan, de lumea aceea pe care imi vine atat de greu s-o inteleg, dar pe care imi doresc s-o cunosc. Nu vreau sa povestesc filmul, nici cartea mai sus amintita, va las deopotriva placerea descoperirii si amarul istorisirii atat de emotionant prezentate in ambele. Desi sunt o sensibila (si nu neaparat in sensul bun) si o plangacioasa, de obicei analizez si ultra-analizez veridicitatea si bunul-simt din fictiunea in care ma adancesc, fie ea pe celuloza sau celuloid, asa ca plang mai mult de estetica decat de esenta a ceea ce-mi este prezentat. Cu “Vanatorii de zmeie” n-a fost asa. Am avut si zbor si cadere in gol si mi s-a strans inima si m-a durut pana in varful fiecarui fir de par, urmarind povestea intr-o furtuna de emotii. E un film frumos si cumplit in acelasi timp si, ca in toate paradoxurile, m-a zguduit de revolta, sila, neputinta, absurd, dar m-a facut sa apreciez cat de norocoasa sunt ca am viata pe care o am. Poate mai mult decat atunci cand fie o mare bucurie, fie un succes te-ar face sa apreciezi acelasi lucru.
Mie mi-a intrat in suflet acest film si, daca aveti ragaz, v-as spune sa-l vedeti. Si pot sa pun pariu ca o multime de lucruri care acum va necajesc si va par imposibil de suportat, din toate maruntisurile pe care le lasam sa ne macine zilele, o sa vi se para mult mai usor de sters sau de trecut.
Si intr-o buna zi poate ca o sa inaltam zmeie impreuna, ar fi atat de frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu