La capatul plajei era baruletul, o improvizatie mai degraba, care in primele zile nu mi-a spus mai nimic. Peace bar. Imi suna mai mult a Jamaica decat a Thailanda, parea scorojit si cam trist. E drept ca cele doua leagane atarnate atat de firesc cu sfori zdravene, marinaresti, direct de palmieri, imi faceau cu ochiul, dar in rest nimic nu parea sa merite “efortul” celor cativa metri care ne desparteau. Era vacanta si pacea era oricum oriunde, nu neaparat intr-un loc care sa-i poarte numele.
Nici macar nu mai stiu cum ne-am hotarat sa facem pasii pe nisip pana acolo. Marea noastra, mai cuminte decat toate marile pe care le-am vazut pana acum, se retragea treptat in timpul zilei, dezgolind nisipul alb si prinzandu-ne intr-un joc haios de-a v-ati ascunselea cu stancile pe care pana atunci doar le ghiceam prin apa. Ne-am strecurat printre masutele de lemn si ne-am cocotat pe barul suspendat parca, atat cat sa nu-l ajunga valurile. Iar eu, dupa ce mi-am baut nuca de cocos, ca altceva parca n-avea haz acolo, am sarit in sfarsit in leaganul mult dorit.
Ma obisnuisem déjà cu bunatatea si cu zambetele oamenilor de pe insula, asa ca figura calda si prietenoasa a tipului de dupa tejghea era ceva normal, ca un dat. In jurul lui stransese tot felul de prostioare care sa-i impodobeasca “localul”; cateva mese si scaune desperecheate, din lemn, bambus, plante cu frunze carnoase si verzi-verzi, vreo trei pisici, niste scrumiere foarte kitsch facute din scoici, pahare de toate felurile, o invalmaseala cumva placuta insa.
“Maine seara facem un gratar pe plaja, vreti sa veniti?” ne-a intrebat din senin. Am acceptat imediat. Fuseseram déjà in cele mai frumoase locuri de pe insula, mancaseram in restaurante unde fiecare fel parea gatit special pentru noi, ne pierduseram in multimi de turisti, comercianti, travestiti, localnici pe scutere sau in masini care pareau ca nu pot merge in realitate, experimentaseram aproape tot ce avea locul ala de oferit, dar asta inca nu incercaseram.
In seara aceea nu m-am simtit nici macar o clipa turist in vacanta. In seara aceea am fost pur si simplu la masa la niste prieteni (fie ei si din alta tara). Am mancat cel mai bun peste perpelit pe gratar, creveti, scoici si un orez grozav, cu gust de ala adevarat, de mancare facuta in casa. Am baut o bere foarte light, dar de la care m-am ametit foarte repede (de la bere sau de la luna aia minunata, zau ca nu stiu!), ultima nuca de cocos a sezonului, mi-am spalat mainile direct in apa marii si am hranit cu generozitate cele trei pisici. Si desi aproape ca nu ne-am vorbit, intre noi si ceilalti (rusi, nemti, thailandezi) a fost cea mai stransa intimitate, de oameni care impart placerea mancatului, a marii, a noptii, a mirosului aceluia de plaja umeda si exotism si putin ardei iute.
Si pentru a nu stiu cata oara de cand aterizasem pe insula aceea, m-am indragostit de tot ceea ce era in jurul meu si am fost fericita. Si m-am bucurat ca poate fi si atat de simplu.
A doua zi baruletul de pe plaja a fost daramat; in spate incepuse déjà sa se construiasca ceva nou. Petrecerea, am aflat atunci, fusese una de adio, dar cu nimic trista, ba dimpotriva. Pentru ca oamenii aceia, atat de blanzi, isi poarta pacea in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu