Prolog

In ziua intai Dumnezeu a facut cerurile si pamantul; oare eu ce-as sti sa fac in ziua cea dintai? As sti sa ma nasc ca sa ma spun, as sti sa incep, as invata sa continuu…exista undeva un inceput si-n mine, sau doar bucati de drum fara cap si coada, fara lumini promise la capat de tunel, fara punct si de la capat?
Si daca ar fi ziua intai ti-as spune ca azi nu mai vreau sa-ti fiu idol. Da-ma jos de pe piedestalul pe care cu atata incapatanare m-ai cocotat. Jupoaie-mi pielea de alabastru, azi vreau sa ma innegresc de soare. Ia-ti ofrandele pe care cu ardoare mi le-ai pus in templu si du-le altcuiva.
Azi nu ma mai dori frumoasa, lasa-ma sa-ti arat fata mea cu cearcane adanci, lasa-ma sa-mi sterg mastile pictate cu rabdare, una peste alta, in straturi succesive, ca-ntr-un tablou pe care un pictor nebun si nemultumit il umple iar si iar…
Azi nu mai vreau sa-ti fiu statuie, imortalizata intr-o clipa de perfectiune, azi sunt vie si vreau sa ma misc, chiar cu riscul de a strica orice urma de echilibru. Al meu. Si-al tau.
Azi nu mai vreau sa fiu a nimanui, lasa-ma sa nu-mi apartin nici macar mie. Azi nu mai vreau sa fiu puternica, azi vreau sa-mi simt slabiciunea si slabiciunile cu toate fibrele trupului meu. Azi nu mai vreau sa fiu blanda si calda, azi vreau inima de gheata si strigat de fiara. Azi nu ma mai imblanzi. Azi vreau dreptul sa am indoieli, sa nu stiu nici un raspuns, nici la cele mai simple intrebari. Azi nu ma intreba mai bine nimic.
Azi lasa-ma sa fiu femeia care sunt.